Cum ne-am indragostit de scaunul stomatologic

Feb 27

clinica-stomatologica-copiiInca de cand era micuta, fetita noastra, Eva, a avut probleme cu dintisorii. Cariile apareau mai mereu, durerile din timpul eruptiilor erau insuportabile, noptile erau mai mereu albe si pentru noi, si pentru ea. Pe masura ce au trecut anii, dantura a inceput sa isi revina, insa problemele locale inca nu disparusera. Aveam abcese, cariute care se incapatanau sa apara cand iti era lumea mai draga, astfel incat sigilarea dintilor la copii parea cam singura metoda prin care puteam opri pentru totdeauna acest cosmar, al ei si al nostru. Prima vizita la un stomatolog am facut-o pe la cinci anisori, insa nu a durat prea mult si s-a lasat cu plansete si o trauma pe care nu credem ca o va uita prea curand.

A doua vizita, care a avut loc la sase ani, a fost mai putin traumatizanta, dar teama de „nenea cu lumina” a continuat. La sapte ani, cand am vazut ca dintii tot nu erau in regula, ne-am hotarat sa incercam si procedeul numit sigilarea dintilor la copii. Auzisem ca e o metoda eficienta impotriva cariilor, problema noastra numarul 1, ca se putea aplica atat pe molari, cat si pe premolari si ca e o procedura nedureroasa si rapida. Sigilarea in sine presupunea folosirea de rasini transparente si opace, cu adaos de fluor, pe dintii de mestecare, urmand sa fie imbracati in aceste „hainute” mai groase. Asa ca ne-am luat inima-n dinti, am dus o munca de convigere de cateva zile si ne-am prezentat la o clinica stomatologica din apropriere pentru a vedea exact in ce consta sigilarea dintilor la copii. Toate bune si frumoase pana cand a venit doamna doctor si ne-a rugat sa ne asezam comod in scaunelul fermecat. Atunci au inceput iar plansetele, tipetele, lacrimile siroaie si experienta s-a oprit in usa cabinetului. Am plecat acasa cu gandul sa gasim poate alta metoda de tratament, acasa. Cautand pe internet am gasit insa solutia perfecta pentru fetita noastra: clinica stomatologica copii Trident. O clinica stomatologica copii cu experienta in lucrul atat cu adultii, cat si cu micutii, Trident are o echipa de medici specializati in strainatate, la curent cu toate tehnicile moderne de tratament, dotari de ultima ora, curatenie exemplara si tehnici si materiale atraumatice.

Ceea ce ne-a atras atentia in mod special a fost certificatul de garantie acordat pentru orice lucrare, dar si prezenta psihologului care lucreaza impreuna cu stomatologul pentru a putea exista o comunicare reala intre micuti si doctori. Am discutat iarasi cu Eva, am convenit ca va fi mai bine ca datile trecute si am mers la clinica stomatologica copii. Aici, surpriza, doamna doctor si doamna psiholog ne-au intampinat imediat, ne-au promis ca totul va fi bine, ne-am jucat putin dupa care ne-am urcat singurei pe scaunul stomatologic, fara plansete si fara tipete. Interventia a fost rapida, totul a fost facut in joaca si cu explicatii la fiecare pas pentru copil, asa ca intreaga operatiune de sigilare a dintilor a fost eficienta si fara stres pentru micuta. La plecare, fetita noastra le-a facut cu mana celor doua doamne, dupa care le-a promis ca le va mai vizita. Am plecat si noi acasa fericiti ca totul a decurs bine, cu gandul ca vom reveni si cu alta ocazie pentru continuarea tratamentelor.

FacebookTwitterGoogle+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *