Diferenta dintre sat si oras

Noi 04

Diferenta dintre sat si oras

Dupa cinci ani traiti prin marile orase ale Romaniei, anul acesta am ajuns timp de trei saptamani la tara…o experienta placuta si un timp deosebit petrecut acolo. In acel timp, mi-a trecut prin minte o intrebare, la care am meditat in urmatoarele zile: care sunt diferentele majore dintre viata la sat, fara de cea la oras?

Traiul la tara are beneficiile lui, dar nici viata la oras nu este mai prejos. Orasenii se bucura de anumite privulegii, de care nu au parte satenii. Un prim lucru care m-a intampinat la tara a fost acela ca, in locul betoanelor din Bucuresti, am fost inconjurat de iarba verde si frumos mirositoare. Atunci cand ieseam dimineata din casa peisajul era spectaculos. Broboanele de roua atarnate pe firele de iarba, luceau in bataia razelor de soare. Parca totul era desprins dintr-o poveste fara sfarsit. Cu toate ca natura in aceasta privinta este spectaculoasa si-ti ofera peisaje de vis, soselele din marile orase, chiar daca nu sunt atat de frumoase, sunt mai utile. In secolul al XXI-lea infrastructura Romaniei s-a dezvoltat, desi nu a ajuns la inaltimea celei din marile orase europene. Strazile si autostrazile ne sunt folositoare atunci cand vine vorba despre transportul persoanelor, dar si a marfurilor. Cu ajutorul lor totul se face mult mai rapid. Daca acestea nu ar exista, masinile nu ar avea pe ce sa se deplaseze in conditii de siguranta.

Pe langa peisajul verde care m-a intampinat, la tara am fost surprins si de alte diferente. De data aceasta diferenta nu se vede, ci se aude. Chiar daca era dimineata, dupa-amiaza sau seara neincetat in jurul meu se auzea glasul bland si gingas al naturii. Fie cantecul greierilor sau al pasarelelor, susurul apelor si adierea vantului te surprind in orice moment. Sunetul din mijlocul naturii este de neinlocuit. Atunci cand il asculti nu ai mai vrea sa se termine. Desi nu este atat de placut, sunetul industriei este de pret si mai folositor. Daca acesta nu ar exista, oamenii ar fi nevoiti sa lucreze pamantul, sa isi castige existenta din agricultura, pastorit si alte slujbe asemanatoare.

Daca pana aici balanta este echilibrata, as vrea sa prezint un beneficiu al vietii la sat, care ar trebui aplicat si in orase. Oamenii de la oras ar avea numai de castigat. Acest lucru deosebit de care am fost intampinat in scurta mea vacanta la tara este caldura oamenilor: mereu cu zambetul pe buze, salutand pe toata lumea si gata sa dea o mana de ajutor oricarui satean in nevoie. Cateodata, desi nu vreau sa generalizez, acest lucru lipseste locuitorilor din orase care sunt mai mereu grabiti si ocupati.

Daca vrei sa traiesti la tara sau la oras este alegerea ta. Ceea ce trebuie tinut minte este ca in ambele tabere sunt avantaje, dar si dezavantaje. In orice parte ai locui, esenta vietii este aceeasi: traieste frumos, caci viata este un dar.

 

FacebookTwitterGoogle+

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *